Feeds:
Articole
Comentarii

The Golden Flat – Ultimul carnaval este o dovadă în plus că ceea ce contează în felul în care privim un obiect sau ne raportăm la o situaţie sunt insolitul percepţiei şi conexiunile care se produc în momentul contactului cu obiectul observaţiei. Forţand un pic conceptele, putem vorbi despre un travaliu de postproductie cu material ready-made.

Este o instalaţie cu şi despre obiecte vechi şi uzate, devorate de propria lor funcţionalitate, incapabile să trezească vreun ataşament emoţional sau estetic unui privitor comod, dar care se dovedesc a fi o sursă de imprevizibil estetic şi conceptual. Acolo unde nu mai e aproape nimic de văzut sau de gândit, descoperim un alt mod de raportare la trecutul care supravieţuieşte prin forme hibride, în cele mai neaşteptate configuraţii formale sau emoţionale.

Dincolo de valoarea documentară a ambientului construit în spaţiul expoziţional – toate obiectele provin din locuinţe modeste din anii ‘70 – ‘80 şi au fost recuperate recent – descoperim plăcerea transgresiunii, a saltului dincolo de comodităţile privirii şi ale gândirii. Vechiul ansamblu funcţional al unei locuinţe obişnuite se transformă într-un neaşteptat teatru baroc. Piesele de mobilier şi sute de accesorii sunt transformate prin procedee artistice. O răsturnare spectaculoasă de situaţie în care obiectele fără sfârşit, pe care încă le mai găsim în multe spaţii private, evadează într-o nouă ordine simbolică, destructurantă, cea a carnavalului.

În spatele acestei expoziţii stă un demers documentarist, apropiat de cel al etnografiei urbane, la fel de incitant ca şi noua identitate a ansamblului. De aici a venit şi ideea ca acest proiect să continue prin realizarea unei cărţi-obiect (interactivă).

Adina Puşcariu
Coordonator proiect

Sponsori:

Temad-Co. SRL

Club Tago Mago

Parteneri media: 24-FUN, RRA, RRC, RFI, Observator cultural, Port.ro,
Hot News, Web PR, Calendar evenimente, Online gallery, Modernism.ro, Senso TV.

Văzute în plimbările pe străzile Bucureştiului în căutare de obiecte.

De la Jack n-am plecat cu mâna goală. M-am ales cu jumătate de sufragerie.

Toate imaginile sunt din reviste Flacăra din anii ’70: reclame la apartamente la cheie, mobilier, aparatură şi accesorii.

Ideea proiectului mi-a venit în momentul în care am observat că în multe locuinţe şi curţi încă există aceleaşi obiecte urâte, vechi de zeci de ani, pe care proprietarii nu le aruncă în ciuda faptului că nu se simt ataşaţi în nici un fel de ele şi nici nu le găsesc vreo întrebuinţare.

Mă interesează în mod special obiectele devorate de propria lor funcţionalitate, incapabile să trezească vreun ataşament emoţional, deformate de uzura întrebuinţării, care umplu spaţiile locuirii, sufocându-le şi nelasând loc vreunei schimbări. Acestea nu definesc niciun statut social sau intelectual, iar valoarea lor estetică este nulă. Nefiind investite afectiv nu transmit niciun feedback. Sunt obiecte care nu participă efectiv la micile ritualuri domestice, ci mai degrabă incomodează prin prezenţa lor.

Am pornit în căutarea şi achiziţionarea acestora, constatând că unele dintre ele, în ciuda stării avansate de deteriorare, chiar şi-au găsit o funcţionalitate surprinzătoare.
Un soi de foişor-bar în curtea unei case, realizat in totalitate din resturi de mobilier, uşi de dulap şi bucăţi de canapele, a fost până acum surpriza cea mai mare. În aceeaşi curte am dat şi de un alt aranjament chic, la intrarea în casă, de o parte şi de alta a uşii, tronau două fotolii vechi recondiţionate atent şi ingenios.

Multe dintre piesele de mobilier zac îngrămădite în curţi, lemne de pus pe foc la iarnă sau obiecte de troc, altele au sfârşit aruncate pe maidane şi şantiere. Căutarea şi achiziţionarea acestora, precum şi întâlnirea cu posesorii lor se dovedesc la fel de tentante ca şi noua identitate pe care vreau s-o dau acestor obiecte de serie prin procedee artistice.
Şi câteva fotografii ale obiectelor despre care am povestit mai sus. Locaţie: Bucureşti.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.