Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2010

The Golden Flat

Multe obiecte de serie şi piese de mobilier doar cu valoare funcţională, care încă pot fi găsite (2010) depozitate de-a valma în spaţiile unor apartamente sau în amenajări de grădini şi prispe de case, au făcut cândva parte din ansamblul unei locuinţe standard de bloc din anii ’70-’80.

De unde vine acest ataşament faţă de ele? Ce se află în spatele neputinţei de a renunţa la obiectele care deranjează? Cum au supravieţuit acestea în ciuda invaziei de obiecte care a avut loc dupa 1989 şi în ciuda faptului că între ele şi persoane pare să fi încetat orice relaţie simbolică?

Recuperarea şi transformarea artistică a acestora, realizarea unui ambient în care aceste obiecte să-şi reia fictiv vechea funcţionalitate, precum şi încercarea de a găsi răspunsuri întrebărilor de mai sus, constituie miza proiectului The Golden Flat. Expoziţia va avea loc la Muzeul Ţăranului Român în perioada 6-26 august 2010.

Golden Flat

Golden Flat

Golden Flat

Golden Flat

Încercaţi să vă imaginaţi The Golden Flat ca o fotografie tridimensională a unui moment anume din viaţa de zi cu zi a unei familii obişnuite. Sufrageria, nu mai mai mare de 16 metri pătraţi în care stau adunate de-a valma o vitrină mult prea decorată pentru a fi modernă (fireşte, înţesată de bibelouri sau alte preţioase obiecte trofeu primite din vest), masa, scaune, fotolii, măsuţa de televizor pe care tronează marele TV alb-negru (ornat la rândul său cu un mileu şi un peşte de sticlă sau, după caz, cu vasul de cristal cu fructe de plastic), poate un pick-up, mai nou sau mai vechi, sau chiar un magnetofon, tablouri banale pe pereţi şi alte şi alte obiecte mai mici sau mai mari. Sus de tavanul aflat la o cotă mult prea mică stă suspendată o lustră preţioasă.

În bucătăria absolut neîncăpătoare trebuie făcute îngenioase şi rapide permutări de obiecte pentru a putea găti, mânca, spăla vase şi eventual rufe şi alte activităţi casnice: geamul trebuie închis pentru a avea loc lângă aragaz, unde într-o tigaie se gătesc patru ouă atât de preţioase pe vremea aceea (de parcă ar fi fost de aur!), pentru a putea deschide cuptorul însă, taburetul cu picioare metalice şi vinil roşu trebuie dat de-o parte, fireşte, aşa nu se mai deschide uşa frigiderului (fram, bineînţeles!) … când e gata omleta, masa trebuie întoarsă perpendicular pe perete pentru a putea să încapă toată lumea, dar vai, totul e să nu te aşezi la masă înainte de a scoate borcanul de murături din cămară, pentru că altfel toţi se vor ridica de la masă, scaunele vor fi date la o parte, masa împinsă un pic şi gata, uşa de la cămară se va deschide.

Seara, pentru că astăzi e sîmbătă, facem baie şi ne uităm la Mihaela. Amândoi copiii fac baie deodată. E mai distractiv şi cu eficient. Cădiţa de plastic care de obicei stă aşezată pe grătarul din lemn fixat la rândul său pe cada îngustă de baie este dată la o parte. Apa caldă curge voluptoasă şi face să danseze răţuşca cea urâtă şi galbenă, calcanul cu ochii mişcători şi păpuşa-bebeluş mică cât palma.

IMAGINI DE EPOCĂ. INTERIOARE DE APARTAMENTE


O lista sumară a obiectelor necesare:


Vitrină sau bibliotecă în oricare dintre variante,

Scaune tapiţate

Canapea

Fotolii

Masa de sufragerie

Masa de televizor

Mobilier de bucătărie

Masa şi scaune de bucutărie

Aragaz

Frigider

Pat matrimonial

Pat copil

Pătuţ copil

Televizor

Noptiere

Mobilier copii

Birou copil

Chiuveta (bucătarie şi baie)

Closet

Cada

Bicicletă

Tricicle

Magnetofon

Haine

Încălţări copii

Dia proiector

Maşină de cusut

Cădiţa copil

Bătător de covoare

Peşte de sticlă

Lustre

Lămpi

Veioze

Rechizite diverse (glob pămâmtesc, acuarele, colibri, numărătoare, lupa, abac de buzunar, stilou chinezesc sau stilou chinezesc cu cap de urs panda, etc.)

Penar lemn

Uniforma clasele primare

Cordeluţa cu pampoane

Bibelouri (băiatul cu vioara, balerina, beţivii, etc.)

Fructiera de sticlă

Fructe de plastic

Jucării (coarda, păpuşi, tractoraş, jucării de baie, cuburi, soldăţei, animale, jucării chinezeşti, etc.)

Ceas de perete

Ceas deşteptător

Read Full Post »